Hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene

Hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene

În data de 11 iunie 2020, Curtea de Justiție a Uniunii Europene („CJUE” sau „Curtea”) a emis trei decizii importante în materie de TVA, oferind pe această cale clarificări esențiale în ceea ce privește aspecte precum tratamentul aplicabil în cazul despăgubirilor percepute în caz de nerespectare de către clienți a perioadei minime de contractare, ajustarea bazei de impozitare a TVA în caz de neplată și dreptul la rambursarea TVA persoanelor impozabile care nu sunt stabilite în statul membru de rambursare.

1000
Alin Negrescu

Partener Consultanță Fiscală, Head of Automotive & Industrial Markets

KPMG in Romania

E-mail

C-43/19 - Vodafone Portugal

În cadrul acestei cereri se ridică întrebarea dacă sumele pe care un operator de servicii de telefonie le primește de la clienții săi pentru nerespectarea perioadelor contractuale din motive proprii clienților sunt penalități contractuale în afara sferei de aplicare a TVA sau nu.
Anterior, Curtea s-a pronunțat și în cauza C-295/17 MEO, în care au fost abordate aspecte similare cu cele din prezenta procedură, diferența dintre cele două cazuri fiind metoda de calcul aferentă sumelor percepute de la foștii clienți.

Așa cum a fost statuat și în cazul C-295/17 MEO, contravaloarea prețului plătit la momentul semnării contractului privind prestarea unui serviciu este constituită din dreptul clientului de a beneficia de executarea obligațiilor care decurg din contract, indiferent dacă clientul pune în aplicare acest drept.

În acest caz, spre deosebire de decizia anterioară în cazul C-295/17 MEO, Curtea nu a considerat relevant faptul că sumele percepute de la foștii clienți nu permit Vodafone să obțină aceleași venituri precum cele pe care le-ar percepe dacă clientul nu ar fi reziliat contractul prematur atâta timp cat contraprestația pentru serviciu se determină potrivit unor criterii bine stabilite, care precizează atât ratele lunare, cât și modul în care trebuie calculat cuantumul pentru rezilierea anticipată.

În concluzie, Curtea a statuat faptul că sumele percepute de un operator economic în cazul rezilierii anticipate, pentru motive proprii clientului, a unui contract de prestări de servicii care prevede respectarea unei perioade contractuale, în schimbul acordării în favoarea acestui client a unor condiții comerciale avantajoase, trebuie considerate ca reprezentând remunerarea unei prestări de servicii efectuate cu titlu oneros și nu drept penalități contractuale.

C 146/19 - SCT d.d.

Cererea de decizie preliminară a fost formulată de instanța de trimitere în legătură cu refuzul autorităților din Slovenia de a acorda societății SCT dreptul de a ajusta baza de impozitare a TVA achitate, aferente unor creanțe nerecuperate, pentru motivul că societatea a omis să declare aceste creanțe în procedurile de faliment inițiate împotriva debitorilor.

Curtea a statuat faptul că statele membre nu pot refuza unei persoane impozabile dreptul la reducerea bazei de impozitare a TVA achitate, aferente unei creanțe nerecuperabile atunci când aceasta a omis să declare creanța în procedura de faliment inițiată împotriva debitorului sau.

C 242/19 - CHEP Equipment Pooling NV

Această cauză privește interpretarea dispozițiilor Directivei TVA și a Directivei 2008/9/CE cu privire la rambursarea TVA către persoanele impozabile stabilite în alt stat membru decât statul membru de rambursare.

Mai exact, cerea a fost formulată în contextul în care autoritățile fiscale române au refuzat rambursarea taxei achitate în România de către societatea Chep Equipment Pooling, stabilită în Belgia, pe motiv că aceasta din urmă ar fi avut obligația de a se înregistra în scopuri de TVA în România ca urmare a efectuării unui transfer asimilat unei achiziții intracomunitare de bunuri.

De asemenea, au fost solicitate clarificări cu privire la faptul dacă transportul unor paleți dintr-un stat membru în alt stat membru, cu scopul de a fi ulterior închiriați către o persoană impozabilă stabilită și înregistrată în scopuri de TVA în statul membru de destinație, reprezintă un „nontransfer”.

CJUE a subliniat faptul că, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în Directiva TVA și Directiva 2008/9/CE, dreptul unei persoane impozabile stabilite în alt stat membru de a obține rambursarea TVA nu este subordonat vreunei condiții formale legate de neînregistrarea în scopuri de TVA în statul membru de rambursare.

Astfel, un stat membru nu poate refuza dreptul la rambursarea taxei unei persoane impozabile stabilite pe teritoriul unui alt stat membru pentru simplul motiv că aceasta este sau ar fi trebuit sa fie înregistrată în scopuri de TVA în statul membru de rambursare.
Cu privire la noțiunea de „nontransfer”, Curtea a precizat faptul că transferul de bunuri efectuat dintr-un stat membru în altul, în scopul prestării de servicii de închiriere de către persoana impozabilă care a transferat bunurile, nu trebuie să fie asimilat unei livrări intracomunitare atunci când utilizarea bunurilor menționate în scopul unei astfel de prestări este temporară, iar acestea au fost expediate / transportate din statul membru în care este stabilită persoana impozabilă menționată.

Comentariu KPMG

Deși cele trei cazuri prezentate mai sus abordează aspecte diferite din domeniul aplicării TVA și din domeniul practicii autorităților fiscale din statele membre (inclusiv din România), considerăm că toate hotărârile Curții vor avea un impact important, dat fiind faptul că, pe de o parte confirmă anumite interpretări, dar în același timp ridică și o serie de noi întrebări / probleme de ordin practic.
 

©2024 KPMG România S.R.L., o societate cu răspundere limitată de drept român, membră a organizației globale KPMG, compusă din societăți membre independente afiliate KPMG International Limited, societate privată engleză cu raspundere limitată la garanții.  Toate drepturile rezervate.

Pentru mai multe detalii despre structura globală a KPMG, accesați https://kpmg.com/governance

Mai mult despre KPMG în România

Profilul meu

Salvați ce vă interesează, gestionați librăria și partajați conținut cu rețeaua dvs. de contacte