O.U.G. 49/2020 modifică procedurile de emitere, plată și decontare a concediilor medicale pe perioada stării de urgență

O.U.G. 49/2020 modifică procedurile de emitere...

Măsurile dispuse prin această nouă ordonanță de urgență sunt menite, în principal, să adapteze procesul de emitere, plată și decontare a concediilor medicale la circumstanțele excepționale ale perioadei stării de urgență instituite în contextul crizei generate de virusul SARS-CoV-2.

1000
Mădălina Racovițan

Madalina Racovitan, Tax Partner, Head of People Services

KPMG in Romania

E-mail

Actul normativ adoptat

În Monitorul Oficial nr. 319 din 16 aprilie 2020 a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 49/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru reglementarea unor măsuri de protecție socială.

Măsuri privind concediile medicale

Principalele modificări aduse de ordonanța mai sus menționată sunt referitoare la următoarele extinderi de termene:

  • se extinde pentru maxim 30 de zile calendaristice, de la data încetării perioadei stării de urgență, termenul în care certificatele de concediu medical pentru carantină se eliberează de către medicii de familie;
  • se extinde de la 90 de zile de la data la care erau în drept să solicite indemnizațiile, la 180 de zile de la încetarea stării de urgență, termenul în care indemnizațiile aferente certificatelor de concediu medical acordate în perioada stării de urgență, pot fi solicitate pe baza actelor justificative de către persoanele asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și de plătitori.

În plus, prezenta ordonanță elimină avizul medicului expert în cazul concediilor medicale pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani, pentru cazurile în care copilul este diagnosticat cu boli infectocontagioase, este imobilizat în sisteme de imobilizare specifice aparatului locomotor sau este supus unor intervenții chirurgicale, certificatele putând fi eliberate pentru toată durata stabilită de către medicul specialist în funcție de evoluția bolii. Precizăm că această prevedere se aplică și după încetarea stării de urgență generată de situația virusului SARS-CoV-2. 

Comentariu KPMG

Considerăm important de reținut că pentru certificatele de concediu medical eliberate pe perioada stării de urgență, s-a extins termenul de depunere a dosarului pentru recuperarea sumelor din FNUASS de la 90 de zile la 180 de zile de la data încetării perioadei stării de urgență.

©2024 KPMG România S.R.L., o societate cu răspundere limitată de drept român, membră a organizației globale KPMG, compusă din societăți membre independente afiliate KPMG International Limited, societate privată engleză cu raspundere limitată la garanții.  Toate drepturile rezervate.

Pentru mai multe detalii despre structura globală a KPMG, accesați https://kpmg.com/governance

Mai mult despre KPMG în România

Profilul meu

Salvați ce vă interesează, gestionați librăria și partajați conținut cu rețeaua dvs. de contacte