În data de 9 octombrie 2019, Secretariatul OCDE a publicat spre consultare un document care reprezintă o propunere pentru o abordare unitară asupra prezenței digitale și a provocărilor cu privire la alocarea profiturilor în cadrul economiei digitale.
Istoric
Impozitarea întreprinderilor care folosesc tehnologia digitală a reprezentat un punct de interes ridicat pe agenda politicii internaționale și este un subiect cheie în contextul luptei împotriva erodării bazei fiscale și transferului artificial al profiturilor.
Ca urmare a mandatului publicat de către Ministerele de Finanțe ale G20, Grupul de Lucru al OCDE privind Economia Digitală a publicat un Raport Intermediar în martie 2018 (“Provocările fiscale ale digitalizării”). Raportul a fost prezentat ulterior în fața membrilor G20 cu scopul de a identifica o soluție de lungă durată cu privire la impozitarea economiei digitale.
În ianuarie 2019, Grupul de Lucru OCDE a emis o notă de politică care a identificat patru propuneri de explorare „fără prejudiciu”. Aceste propuneri au fost grupate în doi piloni - i) primul pilon s-a concentrat pe alocarea drepturilor de impozitare și o revizuire a normelor de alocare a profitului și a nexus-ului (Pilonul 1) și ii) cel de-al doilea pilon s-a concentrat pe măsuri pentru atingerea unor rate efective minime de impozitare (Pilonul doi). Ulterior, la 28 mai 2019, OCDE a adoptat un program de lucru, subliniind nevoia urgentă de a conveni arhitectura de bază a unei abordări unificate a impozitării economiei digitale până în ianuarie 2020.
Documentul Consultativ Public
Existând o serie de variații privind modul în care cele trei propuneri ale Pilonului 1 adresează provocările economiei digitale, documentul OCDE evidențiază un număr de elemente comune între fiecare abordare. În particular, fiecare dintre propunerile din Pilonul 1 ar acorda drepturi de impozitare mai mari asupra profiturilor întreprinderilor în jurisdicția utilizatorului / a pieței și, prin urmare, ar necesita o nouă regulă nexus. Propunere OCDE intentioneaza sa preia toate elementele comune ale Pilonului 1 și să le folosească în vederea identificării caracteristicilor cheie ale unei soluții pe termen lung, care va include următoarele:
Ca pași următori, o consultație publică pe baza acestui document a fost programată pentru 20 și 21 noiembrie 2019, în vederea discutării cu mediul de afaceri și alte părți interesate. Propunerea OCDE indica faptul ca scopul va fi acela de a avansa spre aprobarea unei abordări unitare la următoarea reuniune a cadrului inclusiv al OCDE din ianuarie 2020.
©2021 KPMG România SRL, a Romanian limited liability company and a member firm of the KPMG global organization of independent member firms affiliated with KPMG International Limited, a private English company limited by guarantee. All rights reserved.
For more detail about the structure of the KPMG global organization please visit https://home.kpmg/governance.