close
Share with your friends

Din acest an Declarația privind obligațiile la Fondul pentru mediu se poate transmite online

Declarația pentru Fondul pentru mediu-online

Noile instrucțiuni de completare și depunere a formularului ”Declarațiile privind obligațiile la Fondul pentru mediu” introduc posibilitatea depunerii declarației în format electronic, nemaifiind necesară in acest scop deplasarea la sediul Administrației Fondului pentru Mediu sau comunicarea prin poștă cu confirmare de primire. Cele două modalități de depunere rămân necesare, însă, pentru declarațiile rectificative.

Ramona Jurubiță

Country Managing Partner

KPMG in Romania

Contact

Conținut relevant

Noutatea din Instrucțiunile de completare și depunere a formularului ”Declarațiile privind obligațiile la Fondul pentru mediu”

În data de 7 februarie 2018 a fost publicat, în Monitorul Oficial nr. 118, Ordinul ministrului mediului nr. 70/2018 privind modificarea și completarea Ordinului nr. 591/2017 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului ”Declarațiile privind obligațiile la Fondul pentru mediu” și a instrucțiunilor de completare și depunere a acestuia.

Noile instrucțiuni de completare și depunere a formularului ”Declarațiile privind obligațiile la Fondul pentru mediu” prevăd, ca element de noutate, posibilitatea depunerii declarației și în format electronic.

Potrivit noilor prevederi, atât formularul pe suport hârtie cât și formatul electronic al declarației se editează prin intermediul programului informatic de asistență disponibil, în mod gratuit, pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, www.afm.ro.

Depunerea formularului în format electronic se poate realiza de îndată ce contribuabilul își exprimă acordul cu privire la transmiterea datelor printr-o rețea de comunicații electronice. Totuși, este important de menționat că declarația rectificativă privind obligațiile la Fondul pentru mediu nu poate fi depusă în format electronic.

Comentariu KPMG

Posibilitatea depunerii declarației privind obligațiile la Fondul pentru mediu în format electronic vine în sprijinul agenților economici prin eficientizarea raportării fiscale și, cel mai important, elimină necesitatea deplasărilor la sediul Administrației Fondului pentru Mediu.

Contribuabilii trebuie sa aibă în vedere faptul că nu se pot utiliza simultan mai multe metode de depunere a declarațiilor fiscale. Astfel, în cazul în care contribuabilul a utilizat mai multe metode de depunere a declarației, pentru aceeași obligație și aceeași perioadă de raportare, autoritățile vor înregistra doar prima declarație depusă.

© 2019 KPMG România S.R.L., o societate cu răspundere limitată de drept român, membră a reţelei de firme independente KPMG afiliate la KPMG International Cooperative („KPMG International”), o entitate elveţiană. Toate drepturile rezervate.

KPMG International Cooperative (“KPMG International”) este o entitate elveţiană. Firmele membre ale reţelei de firme independente KPMG sunt afiliate la KPMG International. KPMG International nu oferă servicii pentru clienţi. Nicio firma din reţeaua KPMG nu are autoritatea de a obliga KPMG International sau oricare altă firmă din reţeaua KPMG faţă de terţi, şi nici KPMG International nu are autoritatea de a obliga o altă firmă membră din reţeaua KPMG.

 

Mai mult despre KPMG în România

 

Intrați în legătură cu KPMG.

 

loading image Cerere pentru ofertă de servicii profesionale