Noutăţi fiscale 2021 şi retrospectiva anului 2020
Noutăţi fiscale 2021 şi retrospectiva anului 2020
Înregistrați-vă pâna la data de de 25 ianuarie 2021.
Obiectivul cursului îl constituie trecerea în revistă a principalelor aspecte de avut în vedere la închiderea exercițiului financiar 2020 din punct de vedere contabil și fiscal (impozit pe profit; TVA, impozit pe veniturile obținute din România de nerezidenți, taxe locale). Expunerea cuprinde nu doar o lista de verificare a operațiunilor de final de an financiar și fiscal, ci și o ilustrare, prin studii de caz, a aspectelor mai complexe sau mai controversate, așa cum au rezultat ele din cazuistica anilor trecuți, dar și din cele mai recente opinii/practici ale autorităților fiscale ori decizii ale instanțelor pe spețe fiscale.
Discuția va fi coordonată de specialiștii KPMG:
Romana Schuster, Chief Knowledge Manager, Consultanţă Fiscală, KPMG în România
Alexandru Comănescu, Director, Consultanţă Fiscală, KPMG în România
Lucia Grecu (Şipos), Associate Manager, Consultanţă Fiscală, KPMG în România
Tematică:
În cadrul acestui eveniment vom aborda, printre altele, aspecte legate de:
Sesiunea Q&A
În eventualitatea în care considerați oportună participarea la acest eveniment, vă mulțumim pentru prezență și vă stăm la dispoziție pentru orice întrebări.
kpmg.formbuilder.subscribedescription1
kpmg.formbuilder.subscribedescription2
Please provide the following information in order to access your requested content. KPMG thought
If you would like further information or consultation, please don't hesitate to reach out to us.
Adresa de e-mail pe care ați introdus-o aparține deja unui cont existent. Vă rugăm să vă logați pentru a accesa conținutul dorit.
Publicațiile KPMG sunt întotdeauna disponibile pentru utilizatorii noștri înregistrați.
Publicațiile KPMG sunt întotdeauna disponibile pentru utilizatorii noștri înregistrați.
Dacă doriți informații sau detalii suplimentare, nu ezitați să ne contactați.
Vă rugăm să completați câmpurile de mai jos