Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul Dong Yang Electronics - filiala în calitate de sediu fix

Cazul Dong Yang Electronics

În data de 7 mai 2020, Curtea de Justiție a Uniunii Europene („CJUE” sau „Curtea”) a emis decizia în cazul Dong Yange Electronics (C-547/18) cu privirea la măsura în care se poate deduce faptul că o societate stabilită într-un stat terț are un sediu fix pe teritoriul Uniunii Europene („UE”) prin prisma deținerii unei filiale pe teritoriul unui stat membru.

1000
Alin Negrescu

Partener Consultanță Fiscală, Head of Automotive & Industrial Markets

KPMG in Romania

E-mail

De asemenea, un alt aspect abordat în cadrul cazului a fost cu privire la obligația prestatorilor de servicii de a analiza relațiile contractuale dintre beneficiari cu sediul în afara UE și filialele acestora pentru a determina dacă aceștia pot fi considerați ca având un sediu comercial fix pe teritoriul UE.

Curtea a statuat faptul că, în anumite condiții, o filială poate avea calitatea de sediu fix pentru societatea-mamă, dar existența acestuia neputând fi dedusă din simplul fapt al deținerii filialei pe teritoriul UE.

De asemenea, Curtea a stabilit faptul ca prestatorii de servicii nu pot fi ținuți obligați să examineze relațiile contractuale dintre societățile-mamă și filialele acestora pentru a determina dacă cele dintâi dispun de un astfel de sediu comercial fix în statul membru respectiv.

Argumentele invocate de către Curte și concluziile prezentate

CJUE a subliniat faptul că existența unui sediu fix din punct de vedere al TVA nu poate fi determinată doar de statutul juridic al entității respective. În cadrul unei astfel de analize, criteriul fundamental este îndeplinirea condițiilor materiale prevăzute la articolul 11 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011, care trebuie să fie apreciate în lumina realității economice și comerciale.

În condițiile în care o filială ar îndeplini totuși criteriile menționate la articolul 11 cu privire la existența unui „grad suficient de permanență și o structură adecvată ca resurse umane și tehnice care îi permit să primească, să utilizeze și să furnizeze servicii”, aceasta poate constitui un sediu comercial fix pentru societatea-mamă.

Cu privire la obligația prestatorilor de servicii de a efectua o analiză a relațiilor contractuale ale societății-mamă cu filialele sale din UE pentru a determina existența unui sediu comercial fix din punct de vedere al TVA, Curtea a făcut trimitere la prevederile articolului 22 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011, care oferă câteva criterii ce ar trebui urmate de către prestatorii de servicii pentru a determina dacă serviciile sunt prestate către un sediu fix.

Mai exact, prestatorii de servicii ar trebui să examineze natura și utilizarea serviciului furnizat unei persoanei impozabile. Totuși, în cazul în care în urma unei astfel de examinări nu se poate identifica sediul comercial fix al beneficiarului, trebuie să se urmărească dacă formularul de comandă, contractul și codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit beneficiarului și comunicat furnizorului identifică sediul fix ca fiind beneficiarul serviciului și dacă acesta din urmă efectuează plata pentru serviciile respective.

Atunci când criteriile menționate mai sus nu permit să se identifice sediul comercial fix al beneficiarului, prestatorul poate considera în mod valabil că serviciile sunt furnizate la locul în care beneficiarul și‑a stabilit sediul activității economice.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea a statuat faptul că prestatorii de servicii nu au obligația de a efectua o analiză a relațiilor contractuale dintre societățile-mamă și filialele acestora pentru a determina existența unui sediu comercial fix pe teritoriul UE.

 

Comentariu KPMG

Hotărârea CJUE în cazul Dong Yange Electronics (C-547/18) a adus clarificări importante și de interes atât in ceea ce privește existența unui sediu fix ca urmare a deținerii unei filiale într-un anumit stat membru, dar și în ceea ce privește lipsa obligației prestatorilor de servicii de a examina natura relațiilor contractuale dintre beneficiarii serviciilor și filialele acestora, acesta constituind un aspect încurajator, având în vedere dificultățile întâmpinate în practică de către prestatorii de servicii pentru a determina acest lucru.

Totuși, având în vedere faptul că CJUE nu a exclus posibilitatea ca o filială să constituie, în anumite condiții, un sediu fix pentru societatea-mamă, acest aspect trebuie avut în vedere și analizat de către societățile care dețin filiale în Uniunea Europeană.

De asemenea, termenul de „sediu fix” joacă un rol important nu doar pentru determinarea locului de impozitare a unei prestări de servicii, dar și în cadrul livrărilor transfrontaliere de bunuri. Una dintre „soluțiile rapide” care au intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2020 este în legătură cu măsurile de simplificare cu privire la stocurile la dispoziția clienților în cadrul UE. Cu toate acestea, simplificarea menționată nu poate fi aplicată dacă furnizorul deține un sediu fix în statul membru unde sunt localizate stocurile de bunuri. Astfel, o întrebare care apare adesea în practică este dacă deținerea unui stoc la dispoziția clienților poate duce la apariția unui sediu fix la nivelul furnizorului. Având în vedere faptul că răspunsul la o asemenea întrebare nu este întotdeauna unul simplu, recomandăm o analiză în acest sens.
 

©2024 KPMG România S.R.L., o societate cu răspundere limitată de drept român, membră a organizației globale KPMG, compusă din societăți membre independente afiliate KPMG International Limited, societate privată engleză cu raspundere limitată la garanții.  Toate drepturile rezervate.

Pentru mai multe detalii despre structura globală a KPMG, accesați https://kpmg.com/governance

Mai mult despre KPMG în România

Profilul meu

Salvați ce vă interesează, gestionați librăria și partajați conținut cu rețeaua dvs. de contacte