Intermediarii și contribuabilii din România sunt obligați să raporteze autorităților fiscale (ANAF) informații privind orice tranzacție transfrontalieră care îndeplinește criteriile specific menționate de Directivă. Ulterior, ANAF va transmite informația primită Statelor Membre implicate prin intermediul schimbului automat de informații.

Primul val de raportare va începe la 31 august 2020. Până la această dată, intermediarii și contribuabilii vor avea obligația de a raporta informațiile relevante cu privire la structurile implementate după data de 25 iunie 2018 – data intrării în vigoare a Directivei. După data de 31 august 2020, raportarea va fi efectuată la fiecare 30 de zile de la data punerii la dispoziție în vederea (i) implementării sau (ii) pregătirii pentru implementare sau de la momentul în care a fost făcut primul pas în demersul de implementare a respectivului aranjament.

Comentariu KPMG

Prevederile Directivei au fost transpuse aproape în totalitate, cu mici modificări, în legislația din România. Totuși, este extrem de important ca autoritățile să publice un ghid de aplicare a criteriilor menționate pentru a asigura o interpretare unitară în rândul tuturor părților afectate de aceste prevederi. Ordonanța menționează faptul că autoritățile fiscale intenționează pregătirea unui ghid cu mai multe detalii privind interpretarea și aplicabilitatea semnelor distinctive, însă nu a fost enunțat niciun termen în acest sens. De asemenea, formularul prin care se va face raportarea către ANAF va fi publicat în următoarele 60 de zile de la data publicării Ordonanței.

Cine raportează?

1. Intermediarii

Un intermediar este obligat să raporteze informațiile către ANAF dacă are prezență în România (rezidență, sediu permanent, constituire sau reglementare de legea română sau apartenență în asociații profesionale).

În cazul în care intermediarul care are obligația de raportare are prezență în mai multe state membre,  aceste informații vor fi raportate numai către autoritățile competente din statul membru care ocupă primul loc în lista de mai jos:

• statul membru în care intermediarul are rezidența fiscală;
• statul membru în care intermediarul are un sediu permanent prin intermediul căruia sunt furnizate serviciile legate de aranjamentul în cauză;
• statul membru în care intermediarul este constituit sau de a cărui legislație este reglementat;
• statul membru în care intermediarul este înregistrat într-o asociație profesională în legătură cu servicii de natură juridică, fiscală sau de consultanță.

Un intermediar poate fi scutit de obligația raportării dacă deține dovada că aceleași informații au fost deja raportate de un alt intermediar. În acest moment, nu este clar ce dovezi pot fi considerate suficiente pentru a demonstra faptul că alt intermediar a raportat deja informațiile respective.

2. Intermediarii apărați de secretul profesional

Intermediarii care, potrivit legii, fac obiectul unei obligații de păstrare a secretului profesional sunt obligați să raporteze informațiile către ANAF doar dacă primesc acordul în scris din partea contribuabilului în acest sens.

În lipsa unui acord scris de la contribuabil, intermediarul trebuie să îi notifice în scris pe ceilalți intermediari sau chiar pe contribuabili (în cazul în care nu există alți intermediari) că obligația raportării le revine. 

3. Contribuabilii

Atunci când nu sunt implicați intermediari sau când aceștia au obligația legală de a păstra secretul profesional, obligația raportării se mută în sarcina contribuabilului.

Atunci când un contribuabil are obligații de raportare în mai multe state membre, informațiile vor fi transmise doar autorităților competente din statul membru care ocupă primul loc în lista de mai jos:

• statul membru în care contribuabilul relevant are rezidența fiscală;
• statul membru în care contribuabilul relevant are un sediu permanent care beneficiază de aranjamentul în cauză;
• statul membru în care contribuabilul relevant obține venituri sau generează profituri, deși nu are rezidența fiscală și nici nu are un sediu permanent într-un stat membru;
• statul membru în care contribuabilul relevant desfășoară o activitate, deși nu are rezidența fiscală și nici nu are un sediu permanent într-un stat membru.

În cazul în care sunt implicați mai mulți contribuabili, obligația raportării revine celui care ocupă primul loc în lista de mai jos:

• contribuabilul care a convenit cu intermediarul cu privire la aranjamentul transfrontalier care face obiectul raportării;
• contribuabilul care gestionează implementarea aranjamentului transfrontalier care face obiectul raportării.

Un contribuabil nu va fi obligat să raporteze informații dacă deține dovezi că informațiile au fost deja raportate către ANAF de un alt contribuabil. Totuși, nu este clar până în acest moment ce formă trebuie să aibă acele dovezi și ce informații trebuie să includă astfel încât să fie considerate suficiente.

Ce raportează?

Informațiile vor include următoarele:

• identificarea intermediarilor și a contribuabililor relevanți, inclusiv numele, data și locul nașterii, în cazul unei persoane fizice, rezidența fiscală, NIF al acestora și, dacă este cazul, identificarea persoanelor care sunt întreprinderi asociate cu contribuabilul relevant;
• detalii privind semnele distinctive care au fost identificate pentru a determina caracterul raportabil al tranzacției;
• un rezumat al conținutului tranzacției care face obiectul raportării, inclusiv o trimitere la denumirea sub care este cunoscut de regulă, dacă aceasta există, și o descriere generală a aranjamentelor sau a activităților economice relevante fără a conduce la dezvăluirea unui secret comercial, industrial sau profesional ori a unui proces comercial sau a informațiilor a căror dezvăluire ar fi contrară politicii publice;
• data la care prima etapă pentru implementarea aranjamentului transfrontalier care face obiectul raportării a fost efectuată sau urmează a fi efectuată;
• detalii privind dispozițiile din legislația națională relevantă care constituie baza aranjamentului transfrontalier care face obiectul raportării;
• valoarea aranjamentului transfrontalier care face obiectul raportării;
• identificarea statului membru al contribuabilului relevant și a oricăror alte state membre care ar putea fi vizate de aranjamentul transfrontalier care face obiectul raportării;
• identificarea oricărei alte persoane dintr-un stat membru care ar putea fi afectată de aranjamentul transfrontalier care face obiectul raportării, indicând care sunt statele membre de care este legată o astfel de persoană.

Ce se întâmplă dacă nu se raportează? 

În cazul în care nu se vor îndeplini obligațiile de raportare în conformitate cu prezentele prevederi, se vor aplica următoarele amenzi:

• între 20.000 lei și 100.000 lei – pentru intermediari și contribuabili – pentru neraportare sau raportare cu întârziere a aranjamentelor transfrontaliere care fac obiectul raportării;
• între 5.000 lei și 30.000 lei - pentru intermediarii care fac obiectul unei obligații de păstrare a secretului profesional – pentru neîndeplinirea obligației de notificare a altui intermediar sau a contribuabilului relevant.

Semnele distinctive și testul beneficiului principal

Conform textului Ordonanței, semnele distinctive sunt în conformitate cu prevederile Directivei, fără modificări semnificative, putând fi împărțite în două mari grupe: semne distinctive generice (Categoria A) și semne distinctive specifice, e.g. legate de tranzacții transfrontaliere, referitoare la schimbul automat de informații sau la stabilirea prețurilor de transfer (Categoriile B, C, D și E). În ceea ce privește testul beneficiului principal, acesta se aplică doar împreună cu acele semne distinctive specific menționate în Directivă (i.e. semnele distinctive din Categoriile A și B și paragrafele (b)(i), (c) și (d) din semnele distinctive din Categoria C).