Facilități fiscale pentru datorii restante: Restructurarea și amnistia

Facilitati fiscale pentru datorii restante

Guvernul a adoptat Ordonanța nr. 6/2019 (numită în continuare Ordonanța) privind instituirea unor facilități fiscale prin care contribuabilii care au obligații de plată restante la bugetul de stat să poată beneficia de mecanisme care urmăresc stimularea la plata voluntară a datoriilor fiscale de către contribuabili: restructurarea obligațiilor restante la 31 decembrie 2018 pe baza unui plan de restructurare, plată eșalonată și supravegherea fiscală pe perioada înlesnirii, anularea unor obligații bugetare principale, cât și anularea unor obligații accesorii. Ordonanța intră în vigoare la data de 8 august 2019.

1000
Alin Negrescu

Partener Consultanță Fiscală, Head of Automotive & Industrial Markets

KPMG in Romania

E-mail

Legislația aplicabilă
În Monitorul Oficial nr. 648/2019 a fost publicată Ordonanța nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale și a unor măsuri de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 pe care le au debitori cu datorii care depășesc suma de un milion de lei. Potrivit mecanismului restructurării, contribuabilii persoane juridice de drept public sau privat, cu excepția instituțiilor publice și a unităților administrativ-teritoriale, în privința cărora există riscul deschiderii procedurii insolvenței, pot beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 și neachitate până la data emiterii certificatului de atestare fiscală, în cuantum mai mare sau egal cu un milion lei, precum și a celor accesorii.

Pentru a beneficia de această măsură, contribuabilul trebuie să notifice organul fiscal competent cu privire la intenția de restructurare până la data de 30 septembrie 2019, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare.
În termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data notificării organului fiscal se eliberează din oficiu un certificat de atestare fiscală ce este comunicat debitorului și în care sunt evidențiate toate obligațiile până la data emiterii certificatului, acest document fiind baza pentru construcția planului de restructurare.

Termenul de depunere a solicitării de restructurare este de 6 luni de la intrarea in vigoare a acestei Ordonanțe, sub sancțiunea decăderii, astfel încât contribuabilul care se află în această situație să ia o decizie cu privire la situația sa, în sensul de a-și restructura compania și de a plăti datoriile.

Ulterior, solicitarea de restructurare se depune la organul fiscal competent împreună cu planul de restructurare prin care pot fi propuse următoarele măsuri: înlesnirea de la plata obligațiilor bugetare, conversia în acțiuni a obligațiilor bugetare principale, darea în plată a unor bunuri imobile ale contribuabilului și anularea unor obligații bugetare principale (anularea unor obligații bugetare principale în proporție de maxim 30%, 40% sau 50%, după caz, din totalul acestora și care nu poate avea ca obiect obligații bugetare principale și accesorii reprezentând ajutor de stat de recuperat). În măsura în care sunt compatibile, acestea pot fi cumulate.

Atașat solicitării de restructurare se depune și testul creditorului privat prudent (o analiză de sine stătătoare din care să rezulte că statul se comportă similar unui creditor privat, suficient de prudent și diligent și care ar obține un grad mai mare de recuperabilitate a creanțelor în varianta restructurării față de varianta executării silite sau a insolvenței). Ambele documente vor fi întocmite de un expert independent.

Solicitarea de restructurare a obligațiilor bugetare se soluționează de organul fiscal competent în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării acesteia prin emiterea deciziei prin care se aprobă restructurarea obligațiilor bugetare.

Planul de restructurare
Planul de restructurare ce va purta aprobarea adunării generale a acționarilor/asociatului unic poate să prevadă: restructurarea operațională și/sau financiară, restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social, restrângerea activității prin valorificarea parțială a activelor din averea debitorului.
Una din măsurile de restructurare trebuie să fie reprezentată de înlesnirile la plată a obligațiilor bugetare. Această măsură nu trebuie să depășească 7 ani, existând posibilitatea de a fi extinsă perioada, pentru motive temeinice, cu acordul prealabil al organului ce efectuează supravegherea planului și aprobarea adunării generale a acționarilor/asociatul unic, pe o perioadă de maxim 3 ani.

Pentru realizarea măsurilor din planul de restructurare, organul fiscal competent desemnează una sau mai multe persoane în vederea supravegherii măsurilor de restructurare propuse. Expertul independent are rolul de monitorizare permanentă a debitorului prin întocmirea periodică a unui raport privind stadiul implementării, pe care îl comunică atât debitorului, cât și organului fiscal competent.

Procedura de executare silită nu începe sau se suspendă de la data depunerii solicitării de restructurare împreună cu planul de restructurare pentru obligațiile bugetare care fac obiectul restructurării și cele care fac obiectul înlesnirilor la plată.

Procedura de anulare a obligațiilor accesorii

Anularea unor obligații accesorii se aplică contribuabililor persoane juridice, persoane fizice sau entități fără personalitate juridică, care au obligații bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018, administrate de organul fiscal sub un milion de lei. De asemenea, de acest mecanism pot beneficia și contribuabilii persoane fizice sau entități fără personalitate juridică care au obligații bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018, administrate de unitățile administrativ-teritoriale sau subdiviziunile administrativ-teritoriale ale Municipiului București, în cuantum de un milion de lei sau mai mari.

Contribuabilul poate solicita, până la 15 decembrie 2019, anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare restante la data de 31 decembrie 2018, accesoriilor aferente obligațiilor bugetare declarate suplimentar prin declarație rectificativă, accesoriilor aferente obligațiilor bugetare cu termene de plată până la 31 decembrie 2018 și stinse la această dată. Anularea accesoriilor obligațiilor cu termene de plată până la 31 decembrie 2018, individualizate prin decizie de impunere poate fi solicitată în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere, sub sancțiunea decăderii.

Sunt supuse anulării obligațiile accesorii aferente obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 care cuprind: obligații bugetare pentru care s-a împlinit scadența sau termenul de plată la 31 decembrie 2018, diferențele de obligații bugetare principale stabilite prin decizie de impunere, comunicate până la data de 31 decembrie 2018, chiar dacă pentru acestea nu s-a îndeplinit termenul de plată, alte obligații de plată individualizate în titluri executorii, existente în evidența organului fiscal, în vederea recuperării, la data de 31 decembrie 2018.

Cu privire la obligațiile bugetare restante la 31 decembrie 2018, datorate bugetelor locale, mecanismul anulării accesoriilor se aplică de către unitățile administrativ-teritoriale sau subdiviziunile administrativ-teritoriale ale Municipiului București, opțional, doar în măsura în care consiliul local stabilește, prin hotărâre, aplicarea sa. Prin hotărârea prin care consiliul local aprobă aplicarea mecanismului anulării trebuie aprobată și procedura de aplicare.
În ce privește contribuabilii în privința cărora au fost înființate popriri în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Ordonanței și până la 15 decembrie 2019, acestea pot efectua plata sumelor înscrise în adresele de înființare a popririi, din sumele indisponibilizate, daca au introdus cererea de anulare.

Procedura de aplicare a mecanismului de restructurare a obligațiilor restante la 31 decembrie 2018 urmează a fi aprobată prin ordin al ministrului finanțelor publice, la propunerea președintelui ANAF, în termen de maxim 15 zile de la intrarea in vigoare a Ordonanței, iar procedura de aplicare a mecanismului de anulare a unor obligații accesorii va fi adoptată în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanței, cu mențiunea că, în cazul obligațiilor bugetare administrate de alte instituții sau autorități publice, cu excepția unităților administrativ-teritoriale şi a subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiului București, procedura de aplicare a mecanismului de anulare va fi aprobată de conducătorul instituției sau autorității publice, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice.

 

Ce trebuie făcut?

  • Evaluarea eligibilității contribuabilului pentru aplicarea restructurării fiscale
  • Întreprinderea tuturor demersurilor administrative pentru gestionarea procesului de intrare în procedura de restructurare fiscală 
  • Întocmirea planului de restructurare fiscală și a testului creditorului privat prudent
  • Monitorizarea implementării planului de restructurare fiscală, inclusiv posibile ajustări ale acestuia 
  • Finalizarea planului de restructurare și obținerea deciziei de finalizare din partea autorităților fiscale

Gestionarea întregului proces necesită expertiză în domenii variate, precum fiscalitate, analiză financiară, evaluare, asistență juridică și asistență specifică practicienilor in insolvență.

Echipa KPMG va poate oferi întreg suportul necesar cu privire la acțiunile descrise mai sus.

©2024 KPMG România S.R.L., o societate cu răspundere limitată de drept român, membră a organizației globale KPMG, compusă din societăți membre independente afiliate KPMG International Limited, societate privată engleză cu raspundere limitată la garanții.  Toate drepturile rezervate.

Pentru mai multe detalii despre structura globală a KPMG, accesați https://kpmg.com/governance

Mai mult despre KPMG în România

Profilul meu

Salvați ce vă interesează, gestionați librăria și partajați conținut cu rețeaua dvs. de contacte