Ordonanța de Urgență nr. 114/2018 a fost modificată printr-o nouă ordonanță, respectiv Ordonanța de Urgență nr. 19/2019, care aduce schimbări semnificative cu privire la mecanismul de aplicare, calcul și plată a taxei pe active bancare și include prevederi noi referitoare la indicele de referință utilizat pentru stabilirea ratelor de dobândă la creditele în lei.
Prezenta Ordonanță de Urgență reprezintă o evoluție pozitivă față de prevederile OUG 114/2018. Reducerea efectivă a nivelului taxei, stabilirea unor cote diferențiate în funcție de cotele de piață înregistrate, restrângerea bazei de aplicare prin deducerea din aceasta a activelor neperformante și prin excluderea anumitor tipuri de active financiare, precum și existența unor scutiri de la plată reprezintă elemente importante care răspund într-o anumită măsură îngrijorărilor mediului de afaceri față de efectele formei inițiale a ordonanței.
Atenuarea impactului negativ al taxei asupra stabilității sistemului bancar a fost vizată și prin limitarea cuantumului taxei efectiv plătite la nivelul profitului contabil înregistrat de instituțiile de credit.
In plus, trebuie menționat că în aplicarea acestei ordonanțe urmează a fi emise norme metodologice, de natură să clarifice modul în care se va calcula taxa. Normele vor fi emise de către Guvern cu consultarea Băncii Naționale a României în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței. KPMG va comunica respectivele clarificări cu promptitudine.
Modul de aplicare si calcul al taxei a fost modificat semnificativ comparativ cu prevederea inițială, astfel:
Cota de piață | Cotă taxă pe active |
< 1% | 0,2% pe an |
>=1% | 0,4% pe an |
Activele financiare nete, cât și cele care se scad din baza impozabilă, precum și determinarea și raportarea indicatorilor necesari calculării taxei pe active vor fi definite prin norme metodologice ce vor fi emise în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței.
Având în vedere structura activelor financiare la nivelul sistemului bancar românesc, se poate considera că partea semnificativă a bazei de aplicare a taxei va fi reprezentată de soldul creditelor performante ale instituțiilor de credit acordate sectorului privat și populației.
De asemenea, prin noua Ordonanță de Urgență sunt introduse mecanisme de diminuare a taxei pe active, calculată și datorată pentru sfârșitul anului, cu până la 100%, în funcție de creșterea anuală a soldului creditelor acordate societăților nefinanciare și gospodăriilor populației și de diminuarea anuală a marjei de dobândă. Astfel, pentru primul an de aplicare a taxei, instituțiile de credit ar putea obține o reducere de 100% a valorii taxei datorate dacă obțin cumulativ:
- o creștere a soldului creditelor acordate cu cel puțin 8% față de finalul anului 2018; și
- o marjă de dobândă sub 4% sau o diminuare a marjei de dobândă cu cel puțin 8% față de finalul anului 2018.
Reduceri ale taxei mai mici de 100% pot fi obținute pentru realizarea parțială a țintelor de creștere a creditării, respectiv de diminuare a marjei de dobândă, proporțional cu gradul de realizare a acestora.
Taxa pe active se calculează semestrial și la sfârșitul anului iar plata acesteia se face, după cum urmează:
De exemplu, pentru anul 2019, taxa calculată aferentă primului semestru se va plăti până la data de 25 august 2019, urmând ca, până la data de 25 august 2020 să fie regularizată în funcție de suma rezultată în urma calculării taxei la nivelul întregului an. De asemenea, până la aceeași dată se va plăti și taxa aferentă primului semestru al anului 2020.
Taxa este limitată la nivelul profitului contabil înregistrat de instituția de credit, înainte de calculul taxei pe active, la sfârșitul semestrului/anului pentru care aceasta este datorată. Nu sunt supuse taxei pe active instituțiile de credit care înregistrează pierdere contabilă, înainte de calculul taxei pe active, la sfârșitul semestrului/ anului pentru care se datorează taxa.
Ordonanța de modificare a OUG 114/2018 menține deductibilitatea cheltuielii cu această taxă la calculul rezultatului fiscal, în vederea determinării impozitului pe profit.
Ordonanța de Urgență nr. 19/2019 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 245 din data de 29 martie 2019, dată începând cu care ordonanța de urgență a intrat în vigoare.
Modificarea OUG 50/2010
Prin noua ordonanță se schimbă modul de calcul al dobânzii la creditele ȋn monedă națională acordate consumatorilor, astfel:
Modificarea OUG 52/2016
Ordonanță de modificare a OUG 114/2018 amendează modul de calcul al dobânzii la creditele ȋn monedă națională acordate consumatorilor pentru bunuri imobile de o manieră similară cu modificările incluse în cuprinsul OUG 50/2010. Astfel, pentru creditele ȋn monedă națională acordate consumatorilor pentru bunuri imobile:
Extrem de important de menționat este faptul că legiuitorul prevede faptul că modificările aduse OUG 50/2010 și OUG 52/2016 vor intra în vigoare la data de 2 mai 2019. Aceste modificări se vor aplica creditelor acordate consumatorilor după această dată, precum și refinanțării, după această dată, a creditelor acordate consumatorilor aflate în derulate la această dată.
Important de menționat este și faptul că legiuitorul a ținut să precizeze faptul că modificările la OUG 50/2010 și OUG 52/2016 s-ar putea aplica şi contractelor aflate în derulare, însă numai cu acordul părților, formalizat prin act adițional la contractul de credit.
La cererile formulate de consumatori pentru refinanțarea creditelor în derulare sau pentru modificarea contractelor în derulare, instituțiile bancare vor fi obligate să răspundă în termen de maximum 60 de zile de la data solicitării formulate de aceștia.
©2021 KPMG România S.R.L., o societate cu răspundere limitată de drept român, membră a organizației globale KPMG, compusă din societăți membre independente afiliate KPMG International Limited, societate privată engleză cu raspundere limitată la garanții. Toate drepturile rezervate.
Pentru mai multe detalii despre structura globală a KPMG, accesați https://home.kpmg/governance