Contribuabilii care fac parte din grupuri de întreprinderi multinaționale al căror venit consolidat total este mai mare de 750.000.000 euro, trebuie să depună notificarea cu privire la calitatea acestora în cadrul grupului de întreprinderi multinaționale, respectiv identitatea și rezidența fiscală a societății raportoare (Formularul R405). De asemenea, în anumite situații, contribuabilii trebuie să depună și raportul pentru fiecare țară în parte (Formularul R404), raportare complexă care necesită timp de pregătire și informații ample de la firmele din cadrul grupului.

În data de 9 iunie 2017, a intrat în vigoare OUG 42/2017, care prevede obligativitatea transmiterii anuale a raportului pentru fiecare țară în parte de către grupurile de întreprinderi care au un venit consolidat total mai mare de 750.000.000 euro. Astfel, ca urmare a implementării acestei obligații, în data de 24 octombrie 2017 a fost publicat Ordinul 3049/2017 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului R404 “Raportul pentru fiecare țară în parte” și al formularului R405 ”Notificare privind calitatea entității constitutive a grupului de întreprinderi multinaționale, respectiv privind identitatea și rezidența fiscală a societății raportoare a grupului de întreprinderi multinaționale”.
Notificarea trebuie depusă în mod obligatoriu de către contribuabili până în ultima zi a anului fiscal de raportare al grupului din care fac parte, dar nu mai târziu de termenul limită de depunere a declarației anuale privind impozitul pe profit ("D101") a contribuabilului respectiv pentru anul fiscal precedent. Totodată, contribuabilii au obligația depunerii raportului pentru fiecare țară în parte (i) în cazul în care societatea-mamă finală a grupului nu este obligată să prezinte un raport pentru fiecare țară în parte în jurisdicțiile în care își are rezidența fiscală sau (ii) în cazul în care România nu are încheiat un acord bilateral de schimb automat de informații cu jurisdicția fiscală în care grupul alege să depună / a depus raportul pentru fiecare țară în parte (și acesta este cazul țărilor non-UE). Termenul de depunere a acestei raportări este de 12 luni de la ultima zi a anului fiscal de raportare a grupului de întreprinderi multinaționale.
ATENȚIE!
©2021 KPMG România S.R.L., o societate cu răspundere limitată de drept român, membră a organizației globale KPMG, compusă din societăți membre independente afiliate KPMG International Limited, societate privată engleză cu raspundere limitată la garanții. Toate drepturile rezervate.
Pentru mai multe detalii despre structura globală a KPMG, accesați https://home.kpmg/governance