Aproape jumătate dintre liderii în afaceri anticipează pentru 2022 revenirea la normal

Aproape jumătate dintre liderii în afaceri anticipează

Majoritatea CEO vor aștepta până va fi vaccinată jumătate din populație înainte să revină la birou. | 9 din 10 lideri intenționează să ceară angajaților să îi informeze când se vaccinează, astfel încât să protejeze forța de muncă. | Tendința executivilor la nivel global de restrângere a prezenței fizice a companiei este în scădere, pe măsura ce liderii se așteaptă ca nevoia de achiziții în persoană să revină îndată ce pandemia se va încheia.

1000
media

Director, Marketing

KPMG in Romania

E-mail

Liderii executivi ai celor mai influente companii din lume au început planificarea pentru „noua realitate” post-pandemie. Ediția 2021 a studiului KPMG CEO Outlook Pulse relevă că aproape jumătate (45%) dintre respondenți nu se așteaptă la o revenire la „normal” înainte de anul 2022, în timp ce 31% anticipează această revenire pentru anul în curs. Pandemia a declanșat o schimbare definitivă a modelului de afaceri pentru 24% dintre liderii intervievați.

„Liderii executivi își actualizează planurile astfel încât să fie pregătiți pentru recuperarea economică. În drumul lor către recuperare, oamenii de afaceri trebuie să protejeze elementele pozitive aduse de pandemie și să atenueze noile riscuri. Antrenați într-o aventură digitală, liderii de afaceri accelerează eforturile de a crea o experiență digitală optimă pentru clienți și mulți intenționează să continue investițiile în tehnologii, care vor accelera excelența în experiența clientului ca piesă centrală a strategiilor pentru succes. Mai mult, pe măsură ce campania globală de vaccinare începe să redeschidă lumea, aceasta oferă liderilor și o oportunitate de a confirma dedicarea pentru reducerea impactului de mediu, pentru a face schimbări de durată ale operațiunilor și pentru a se implica în reducerea inegalităților sociale, adâncite de COVID-19”, explică Ramona Jurubiță, Country Managing Partner, KPMG în România.

Studiul realizat de KPMG în februarie – martie 2021 a inclus 500 de lideri executivi la nivel de global, răspunsul lor la pandemie și perspectiva pentru următorii trei ani. Majoritatea (55%) liderilor sunt îngrijorați de accesul îngreunat al angajaților la un vaccin împotriva COVID-19, ceea ce influențează estimările privind revenirea la birou. O majoritate semnificativă (90%) dintre participanți intenționează să le ceară angajaților să informeze când se vaccinează, date care ar putea afecta măsurile de protecție în mediul de lucru. O treime dintre executivi (34%) sunt îngrijorați de dezinformarea în ceea ce privește siguranța vaccinului contra COVID-19 și potențialul acesteia de determinare a angajaților să nu îl accepte.

„Înainte de adoptarea oricăror decizii majore, liderii executivi vor siguranța că angajații lor sunt protejați. Campania de vaccinare le oferă liderilor o doză de optimism în pregătirile pentru noua realitate. Liderii de afaceri planifică diferite scenarii în funcție de diferențele în anumite piețe cheie care ar putea avea un impact asupra operațiunilor, lanțurilor de distribuție și oamenilor, generând o revenire economică inegală. Studiul nostru arată că anumiți lideri au adoptat măsuri cu impact semnificativ în timpul crizei pentru transformarea modelului operațional și a modalității de lucru, accelerând implementarea proiectelor transformaționale cheie, unele prin opțiune, altele din necesitate. Pandemia a fost un catalizator pentru lideri și evaluarea rolului pe care companiile lor îl au în societate. Mulți au discutat despre aspecte care nu erau comentate public înainte de pandemie, de la schimbarea climatică la suportul oferit comunităților în care activează – și trebuie să încurajăm aceste voci. Încă mai este mult de făcut,” a afirmat Bill Thomas, Global Chairman și CEO, KPMG Internațional.

Aspecte cheie
Autoritățile și rata de vaccinare determină deciziile

Trei sferturi (76%) dintre liderii executivi consideră că apelurile autorităților de încurajare a companiilor să se întoarcă la „normalitate” reprezintă un îndemn pentru companii să ceară angajaților să revină la locul de muncă. În plus, 61% dintre respondenți afirmă că vor să vadă o rată de succes a vaccinării (peste 50% din populație vaccinată) în piețe esențiale înainte de a lua orice decizie în ceea ce privește revenirea la locul de muncă. Când angajații vor putea reveni în siguranță, o cincime dintre companii (21%) vor să implementeze măsuri de siguranță suplimentare, precum cerința ca vizitatorii sau clienții să le notifice cu privire la statusul lor de vaccinare.

Intenția liderilor de restrângere a prezenței fizice a companiilor este în scădere, comparativ cu acum 6 luni
Studiul KPMG arată că doar 17% dintre liderii în afaceri intenționează să reducă prezența fizică a companiilor pe care le gestionează ca rezultat al pandemiei. Prin comparație, în august 2020, 69% dintre lideri afirmau că plănuiesc să reducă spațiul de birouri în următorii trei ani, ceea ce indică fie că reducerea a fost implementată deja, fie că strategiile s-au schimbat pe măsură ce pandemia a evoluat.

Oamenii de afaceri sunt preocupați de perspectiva unei forțe de muncă la distanță
Liderii în afaceri dispută cum anume ar trebui să arate noua realitate, dar, post-COVID, doar 3 din 10 lideri (30%) iau în considerare un model de lucru hibrid, în care angajații lucrează de la distanță 2-3 zile pe săptămână. Doar 21% dintre respondenți intenționează să angajeze personal care să lucreze predominant la distanță, o scădere semnificativă față de 2020 – 73%.

Securitatea cibernetică este principala preocupare a liderilor executivi
În timpul carantinei, lucrul la distanță era noul normal, ceea ce a adus noi riscuri de securitate a datelor în organizații. Astfel, liderii globali au identificat securitatea cibernetică drept principala provocare cu impact asupra creșterii și operațiunilor pe o perioadă de 3 ani. Securitatea cibernetică a devansat preocupările legate de mediul legislativ și fiscal sau de lanțul de distribuție.

ESG (Mediu, Social, Guvernanță Corporativă) își continuă ascensiunea în agenda companiilor
În contextul COP26 din acest an și al realinierii SUA în Acordul de la Paris, 49% dintre liderii intervievați intenționează să implementeze politici ESG mai stricte. O vastă majoritate (89%) se concentrează pe consolidarea progresului în domeniul sustenabilității și al schimbării climatice, înregistrat de compania pe care o gestionează ca rezultat al pandemiei. Aproape toți respondenții (96%) intenționează să amplifice focusul asupra componentei sociale din programele ESG.

Bill Thomas concluzionează: „Studiul relevă o diminuare notabilă a intenției liderilor de a schimba fundamental modul în angajații vor lucra post-pandemie. Criza COVID-19 a accelerat trendurile privind munca viitorului, dar mulți lideri sunt precauți în abordare înainte de a lua decizii clare. În multe părți din lume a trecut un an fără interacțiune personală și este evident că liderii în afaceri și echipele lor sunt nerăbdători să se revadă”.

Despre studiul KPMG CEO Outlook Pulse
Ediția 2021 a studiului KPMG CEO Outlook Pulse a intervievat cei mai influenți lideri în afaceri pentru detalii privind perspectiva economică și de afaceri pentru următorii trei ani, precum și despre pandemia de COVID-19. Acest studiu relevă evoluția perspectivelor lor față de iulie/august 2020. 500 de lideri în afaceri din 11 piețe cheie (Australia, Canada, China, Franța, Germania, India, Italia, Japonia, Spania, Marea Britanie și Statele Unite) au fost intervievați în perioada 29 ianuarie – 4 martie 2021. Toți respondenții au venituri anuale de peste 500 milioane de dolari, iar 35% dintre companii au venituri anuale de peste 10 miliarde de dolari. Notă: Unele procente au fost rotunjite, iar adunarea lor nu va rezulta în limita a 100%.

©2024 KPMG România SRL, a Romanian limited liability company and a member firm of the KPMG global organization of independent member firms affiliated with KPMG International Limited, a private English company limited by guarantee. All rights reserved.

For more detail about the structure of the KPMG global organization please visit https://kpmg.com/governance.

 

Mai mult despre KPMG în România

Profilul meu

Salvați ce vă interesează, gestionați librăria și partajați conținut cu rețeaua dvs. de contacte