Dreptul european la liberă circulație așa cum îl știm acum nu va mai fi la fel începând cu 1 ianuarie 2021.
Liderii organizațiilor din Romania trebuie să ia în calcul impactul pe care îl are Brexit
Ne apropiem cu pași repezi de încheierea perioadei de tranziție (31 Decembrie 2020), iar dreptul european la liberă circulație așa cum îl știm acum nu va mai fi la fel începând cu 1 ianuarie 2021.
În acest context, liderii organizațiilor din Romania ar trebui să ia în calcul impactul pe care îl are Brexit, în special dacă derulează proiecte cu parteneri din Marea Britanie. Companiile care dispun frecvent de detașări pe termen scurt sau lung, precum și organizațiile care au programe de mobilitate internațională ar trebui să fie pregătite să dezvolte și să aplice planuri adaptate noilor cerințe de imigrare, fiscale și de securitate socială, generate de impactul pe care îl are Brexit asupra politicilor și proceselor de mobilitate.
În cadrul evenimentului vom aborda aspecte ce au în vedere impactul Brexit asupra mobilității internaționale a lucrătorilor din Marea Britanie, astfel:
Vorbitori:
Cui se adresează?
Evenimentul se adresează companiilor din mediul privat și în special persoanelor care răspund de mobilitatea internațională a angajaților, managerilor și specialiștilor din domeniul resurselor umane sau financiar.