Seminarul se va concentra asupra salarizării, concediilor medicale, modificări în sfera legislației muncii și dialogului social.

1 Martie 2018 - 2 Martie 2018, 9:30AM - 5:30PM, EET Bucuresti, România

Sumar

Seminarul se va concentra asupra prevederilor legislative în domeniul salarizării, a modificărilor în sfera concediilor medicale, modificări în sfera legislației muncii și a dialogului social. Totodată, vom adresa aspecte de mobilitate internațională, în special aspecte practice referitoare la detașarea românilor în străinătate.

De asemenea, în cuprinsul seminarului vom aborda într-o manieră practică, subiectul scutirii de impozit pe veniturile din salarii în cazul angajaților ce realizează venituri din activitatea de creație de programe pentru calculator sau din activități de cercetare-dezvoltare aplicată și/sau dezvoltare tehnologică.

Cui se adresează?

Cursul nostru se adresează managerilor și specialiștilor din domeniul resurselor umane și salarizării dar și specialiștilor în mobilitate internațională.

Instructori:

Cursul va fi susținut de profesioniști KPMG cu experiență în domeniul fiscal, juridic și al salarizării:

  • Mădălina Racovițan, Partner, Tax, Head of People Services, KPMG Romania
  • Oana Iatan, Senior Manager, People Services, KPMG Romania
  • Irina Stănică, Manager, TMO Attorneys at Law în asociere cu KPMG Legal
  • Lavinia Cioc-Scarlat, Avocat Senior, TMO Attorneys at Law în asociere cu KPMG Legal
  • Daniel Jinga, Manager, People Services, KPMG Romania

 

Contacte

Mai mult despre KPMG în România

Tematică – Prima zi

Modificările legislative ale începutului de an cu impact în calculul salarial. Noile prevederi fiscale în domeniul salarizării. Mutarea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat.

  • Avantajele în natură și beneficiile salariale neimpozabile
  • Concediile medicale. Modificările aduse calculului și determinării indemnizațiilor de concediu medical
  • Noul Formular 112
  • Aspecte practice de calcul și declarare
  • Reținerile salariale. Studii de caz și repere jurisprudențiale.
  • Modificările legislative ale anului 2017 în domeniul relațiilor de muncă
  • Proiecte legislative în domeniul relațiilor de muncă
  • Modalități de flexibilizare a timpului de lucru
  • Practica instanțelor în domeniul conflictelor individuale de muncă – repere jurisprudențiale recente

Tematică – A doua zi

  • Detașarea transnațională a salariaților (în spațiul UE și non-UE)
  • Aspecte privind impozitul pe venitul salarial și evitarea dublei impuneri
  • Controalele inspecției muncii în domeniul detașărilor transnaționale – planificare fiscală, documentație, cerințe de înregistrare
  • Noutăți privind contribuțiile sociale în contextul mobilității forței de muncă
  • Studii de caz
     

Înscrieri
Până la 17 februarie 2018, prin confirmare telefonică sau prin email la:

Ana Maria David
T: +40 751 222 725
E: anadavid@kpmg.com